Fisa disciplinei

CE VEI ÎNVĂȚA?

În acest curs vom explora lumina în două ipostaze fundamentale pentru arhitectură: lumina naturală și lumina artificială. 


Prima parte a cursului va fi dedicată luminii naturale, cu accent pe studiul de însorire, o componentă obligatorie a documentației proiectelor de arhitectură, fiind principalul instrument prin care se poate demonstra respectarea cerințelor privind asigurarea însoririi, prevăzute în Ordinul nr. 119 din 4 februarie 2014, NP016-96, Ordinul nr. 839 din 12 octombrie 2009 etc. Acest studiu ajută la anticiparea unor probleme precum iluminarea excesivă sau umbrirea necontrolată și contribuie la integrarea iluminatului artificial într-o strategie coerentă, valorificând specificul amplasamentului și maximizând potențialul proiectului.

Vom învăța cum se poate digitaliza un studiu de însorire cu ajutorul unui software specializat, precum Allplan, care aduce rigoare analizei și oferă validitate în contexte critice, inclusiv în fața instanței. Analiza va fi susținută prin exemple concrete, de la evaluarea impactului unui centru comercial asupra locuințelor din vecinătate, în contextul unui litigiu, până la utilizarea studiului de însorire în cadrul documentației DTAC, pentru justificarea influenței unui imobil asupra construcțiilor adiacente.

Programul include și un studiu de caz privind un act normativ din Republica Moldova, cu accent pe armonizarea cerințelor locale cu standardele europene, în raport cu tematica discutată în cadrul cursului.


În a doua parte a cursului, ne vom concentra asupra iluminatului arhitectural. Lumina este un mecanism de expresie și dialog al gestului arhitectural, acționând ca o peniță în controlul și orientarea perspectivelor interioare, în evidențierea detaliilor constructive și în medierea relației dintre exterior și interior. Vom prezenta soluții de calcul iluminotehnic realizate cu ajutorul aplicației DIALux, ilustrate prin exemple relevante: un proiect de iluminat interior pentru spații de birouri și retail, respectiv un exemplu de iluminat arhitectural exterior – fațade.

Cum obții licența ALLPLAN 2025?

Descarcă licența educațională Allplan în limba romană, conform procedurii de instalare. După crearea unui cont pe connect.allplan.com, te rugăm să ne contactezi prin un e-mail pe george.calin@allbim.net pentru a obține o licență educațională valabilă pe durata desfășurării cursurilor în parteneriat cu OAR București (octombrie 2025).

Pentru a vedea daca programul este compatibil cu laptopul sau calculatorul folosit, te rugăm să verifici și Cerințele de sistem.

Dacă ai întrebări, ne poți scrie pe contact@cursuri.online sau george.calin@allbim.net

Agenda cursului

24 iunie, 17:00 - 19:00

Rolul luminii în arhitectură. Cadrul legal și normativ

Digitalizarea studiului de însorire

Studiu de caz: Rolul studiului de însorire în susținerea conformării legale în context litigios

Studiu de caz: Act normativ pentru Republica Moldova

Iluminatul arhitectural. Soluții de calcul iluminotehnic


FIZIC LA SEDIUL OAR și ONLINE PE ZOOM

Filiala OAR București - Str. Sfântul Constantin, nr. 32

1 oră prezentare teoretică + 1 oră aplicații îndrumate

40 participanți

Confirmare participare

După înscrierea la curs, te rugăm să completezi acest formular pentru a confirma dacă participi fizic sau online.

Detalii

Echipa de indrumare

  • Poza instructor curs
    arh. George Balan
    Lighting Designer
  • Poza instructor curs
    Drd.urb.peisag. Monica Amuza
    Product Owner Allplan Urbanism
  • lect. univ. Valeriu Ivanov
    Universitatea Tehnica A Moldovei

Agenda disciplinei

  • Curs 5 | Lumina în arhitectură: de la obligativitatea studiului de însorire la rolul iluminatului arhitectural


    În acest curs, alături de drd.urb.peisag. Monica Amuza, ALLBIM NET, vom învăța cum se digitalizează studiul de însorire, folosind un software specializat, Allplan 2025. Vom analiza modalitățile de reprezentare grafică a rezultatelor – fie sub formă video, fie în format vectorial – și vom discuta cum pot fi formulate concluziile relevante pentru integrarea studiului în documentația de proiect, în conformitate cu cerințele legale și tehnice.

     

    Împreună cu arh. George Bălan, specialist în iluminat arhitectural, vom analiza studii de însorire reale, digitalizate în Allplan, și vom discuta despre iluminatul arhitectural.
    Vom prezenta câteva exemple concrete de studii de însorire utilizate în situații diferite:

    1.pentru determinarea exactă a însoririi unei încăperi, în urma construirii unui centru comercial ce afectează vecinătățile (caz de litigiu privind însorirea locuințelor);

    2.un studiu de însorire ca parte a DTAC, pentru determinarea impactului respectivului imobil asupra clădirilor vecine.

    În ceea ce privește iluminatul arhitectural, vom prezenta soluții de calcul iluminotehnic realizate cu ajutorul aplicației DIALux, ilustrate prin exemple relevante: un proiect de iluminat interior pentru spații de birouri și retail, respectiv un exemplu de iluminat arhitectural exterior – fațade.


    Programul include și un studiu de caz prezentat de către lect. univ. Valeriu Ivanov, privind un act normativ din Republica Moldova, cu accent pe armonizarea cerințelor locale cu standardele europene în domeniul luminii în arhitectură.

     

    Prin participarea la acest curs, participanții își exprimă acordul ca organizatorii și invitații să poată realiza și publica în spațiul public fotografii și materiale video din timpul desfășurării evenimentului, cu scopul promovării.



    24.06.2025 - 24.06.2025 Adauga in Google Calendar

Opinii

Ai participat?

Fii primul care adauga o opinie

Discutii, comentarii

Intra in contul tau si vei putea adauga propriul tau comentariu